Articol de Marius Mărgărit, Andrei Furnigă (video), Alexandru Stanciu - Publicat sambata, 07 iunie 2025 18:43 / Actualizat sambata, 07 iunie 2025 19:45
Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a fost prezent la evenimentul festiv din Ghencea, în cadrul căruia s-a inaugurat un nou magazin, la aniversarea de 78 de ani a clubului.
Acesta a vorbit despre ce soluții are pentru obținerea licenței de promovare. Juristul a primit o eșarfă personalizată din partea suporterilor, dar și un trofeu, care era însă inscripționat greșit.
VIDEO. Florin Talpan cere soluții din partea FRF: „Suntem clubul cu cea mai mare istorie din România”
Florin Talpan a vorbit despre problema majoră a clubului, lipsa licenței de promovare, și l-a „atacat” pe Vasile Dîncu, pe care-l acuză că nu s-a implicat suficient, fiind interesat doar de campanie electorală.
„Eu îmi doresc ca Federația să găsească o soluție. Trebuie să facă ceva, suntem un club mare, suntem clubul cu cea mai mare istorie din România. Soluții există, asta că nu ne permite legea sportului e băgată numai ca să ne încurce. Se poate modifica legea!
Toate demersurile pe care le-am făcut... Domnul Dîncu trebuia doar să ne susțină. Se pare că atunci a vrut doar campanie electorală și nu a făcut nimic pentru club.
Să readuc istoria înapoi este o mare realizare! Nu am făcut-o pentru Talpan, am făcut-o doar pentru acești suporteri minunați și pentru clubul Steaua și pentru statul român până la urmă, acest brand Steaua București este cel mai mare din România, consider eu.
Eu nu mă reprezint pe mine, reprezint statul român. Unde este statul român? Mă simt marginalizat. Nu au făcut decât să-mi pună bețe în roate.
Mi s-a tăiat un spor pe care eu cred că-l meritam, rezultatele mele sunt vizibile.
Nu dau termen nimănui. O să încerc pentru acești suporteri minunați să mă lupt în continuare și să promovăm în scurt timp. Acțiunea mea va merge până în momentul în care îi voi lua acel prejudiciu (n.r. 37 de milioane de euro de la Gigi Becali)”, a spus Talpan.



