INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

FOTO EXCLUSIV Ionuț Radu a trecut vizita medicală și este portarul lui Celta Vigo! » Toate detaliile noului contract

Ionuț Radu, prezentat oficial de Celta Vigo Foto: Celta Vigo Instagram
Ionuț Radu, prezentat oficial de Celta Vigo Foto: Celta Vigo Instagram

Articol de - Publicat marti, 10 iunie 2025 00:17 / Actualizat marti, 10 iunie 2025 02:02

Este oficial. Ionuț Andrei Radu a devenit cu acte noul portar al formației Celta Vigo și va juca în sezonul viitor în grupa de Europa League.

La capătul unui maraton de peste 16 ore, pornit dis-de-dimineață pe aeroportul din București și încheiat în această seară, fostul jucător al celor de la Venezia a semnat acordul pentru patru sezoane cu echipa clasată pe locul al 7-lea în La Liga.

Ionuț Radu a trecut vizita medicală și este portarul lui Celta Vigo! » Toate detaliile noului contract
Ionuț Radu semnează contractul până în 2029 cu Celta Vigo

Ajuns puțin după ora locală 18 pe aeroportul din Vigo, Ionuț Adrei Radu a mers în Spania însoțit de tatăl său și de agentul Federico Pastorello. A parcurs imediat drumul spre sediul clubului, de unde a fost dus la o vizită medicală amănunțită, care a durat până seara târziu.

Gică Popescu, prima reacție după instalarea lui Chivu la Inter: „Un curaj extraordinar!” + Cum vede confruntarea din Serie A cu Dan Șucu și Nicolae Stanciu
INTER
Gică Popescu, prima reacție după instalarea lui Chivu la Inter: „Un curaj extraordinar!” + Cum vede confruntarea din Serie A cu Dan Șucu și Nicolae Stanciu

Obosit după o asemenea zi, portarul de 28 de ani a semnat chiar în urmă cu puține minute contractul cu noua sa echipă. Va fi goalkeeperul echipei din Galicia și, totodată, a devenit și cel mai bine plătit fotbalist din lotul echipei spaniole.

Ionuț Radu va avea un salariu apropiat de cât câștiga la Inter

Pe lângă prima de instalare încasată, de peste un milion de euro, pentru că a venit din postura de liber de orice angajament, Ionuț Andrei Radu a obținut din negocierile purtate în prezența lui Federico Pastorello și un salariu pe măsură.

Ionuț Radu a trecut vizita medicală și este portarul lui Celta Vigo! » Toate detaliile noului contract
Ionuț Radu, alături de agentul Federico Pastorello, bucuros cu tricoul noii sale echipe

Dacă la Inter, clubul de unde a plecat în februarie 2025 la Venezia, cu care a retrogradat în Serie B, avea 2 milioane de euro net pe sezon, acum portarul român a obținut o sumă de cel puțin 1,5 milioane de euro, pe lângă bonusurile de performanță.

Bani justificați de prestațiile foarte bune din 2025 în Serie A, dar și de perspectiva de a juca în ediția viitoare de Europa League, premieră în cariera goalkeeperului.

După ce a apărat în Serie A (Inter, Genoa, Cremonese), în Ligue 1 (Auxerre) și în Premier League (Bournemouth), goalkeeperul român va evolua astfel în al patrulea campionat de top în Europa.

77de meciuri are Ionuț Radu în Serie A, la Inter, Genoa, Cremonese și Venezia. Plus 17 partide în Ligue 1 (la Auxerre) și încă două în Premier League (Bournemouth)

Faptul că echipa pregătită de Claudio Giráldez s-a calificat în Europa League (ultima oară ajunsese în ediția 2016-2017 până în semifinale) a cântărit decisiv, pentru că portarul român și-a dorit să aibă o expunere mai mare și astfel să își poată crește cota. Până la 28 de ani, fostul căpitan al naționalei U21 n-a apucat să apere în competițiile europene intercluburi!

Ionuț Radu a trecut vizita medicală și este portarul lui Celta Vigo! » Toate detaliile noului contract
Ionuț Radu, pozând mândru pentru prima oară în tricoul lui Celta Vigo

Ionuț Radu acoperă retragerea titularului Vicente Guaita

Ionuț Radu a profitat de nevoia pe care clubul galician o avea între buturi, în condițiile în care titularul trecuse deja de 38 de ani și oricum termină contractul la finele lunii. Spaniolul Vicente Guaita, ex-Valencia, Getafe și Crystal Palace, a apărat în 34 din cele 38 de etape, în restul fiind titular rezerva Ivan Villar (27 de ani).

Ionuț Radu a trecut vizita medicală și este portarul lui Celta Vigo! » Toate detaliile noului contract
Ionuț Radu, prezentând tricoul noii sale echipe din Vigo

Ionuț Radu e al doilea român care îmbracă tricoul formației din Vigo. Primul trecut pe acolo a fost Gabriel Tamaș. Stoperul ajungea la nici 23 de ani pe Estadio Balaidos, sub formă de împrumut de la Spartak Moscova.

Citește și:
Naționala României va pierde încă un jucător de mare viitor?! Va alege altă țară la seniori: „Înclină spre ei”
Nationala
Naționala României va pierde încă un jucător de mare viitor?! Va alege altă țară la seniori: „Înclină spre ei”
Gigi, unde e agheasma? Am asistat la Pride Vienna, unde am văzut oameni-câini, bărbați acoperiți doar cu... o șosetă, copii și mii de oameni în vestimentații excentrice
Special
Gigi, unde e agheasma? Am asistat la Pride Vienna, unde am văzut oameni-câini, bărbați acoperiți doar cu... o șosetă, copii și mii de oameni în vestimentații excentrice
Teodora Meluță a atras toate privirile la Spania U21 - România U21 » Apariție neobișnuită în tribune: detaliul pe care l-au remarcat toți fanii
Nationala
Teodora Meluță a atras toate privirile la Spania U21 - România U21 » Apariție neobișnuită în tribune: detaliul pe care l-au remarcat toți fanii
„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”
Superliga
„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ioana Cosma, două momente antologice la TV: „M-am dat jos de pe scaun live, MM era în studio...” + Personajul celebru care i-a provocat o criză de râs: „Îmi curgea rimelul!”

Jucătorul dat afară de Gigi Becali pentru că avea barbă și-a amintit după ce l-a văzut cu noul look: „Uiți că m-a terorizat atunci?”


Comentarii (3)
Goodbye
Goodbye  •  10 Iunie 2025, 08:44

“Va juca” este mult spus!

mihaita_
mihaita_  •  10 Iunie 2025, 08:20

Unul dintre puținii jucători ai Interului care e iubit și de fanii lui AC Milan. Succes!

_Van__Basten_
_Van__Basten_  •  10 Iunie 2025, 00:54

Succes!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea imediat după Spania U21 - România U21: „În niciun caz”
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea imediat după Spania U21 - România U21: „În niciun caz”