FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

EXCLUSIV Știe cum Dinamo poate întrerupe seria negativă cu FCSB: „Nu mai e nicio presiune”

Articol de - Publicat vineri, 28 martie 2025 15:48 / Actualizat vineri, 28 martie 2025 16:26

Adrian Mihalcea, 48 de ani, a marcat de multe ori în poarta rivalilor, inclusiv la acel celebru 3-2 din 2000, și este de părere că roș-albii pot stopa seria de 8 eșecuri consecutive cu marii adversari: „Gata, sunt în play-off, nu mai au nicio presiune, să joace cu atitudine și dezinvoltură”

Duminică, de la ora 20:30, este un nou episod din Derby de România, între Dinamo și FCSB. "Câinii" au ajuns după opt ani în play-off, dar au pierdut în prima etapă, 1-3 cu CFR Cluj. Formația lui Gigi Becali n-a reușit să treacă de Rapid, scor 3-3, Florin Tănase egalând scorul în prelungiri.

Una caldă, alta rece. Care sunt ultimele informații din „haită” înaintea Derby-ului de România
DINAMO - FCSB
Una caldă, alta rece. Care sunt ultimele informații din „haită” înaintea Derby-ului de România

Adrian Mihalcea le dă un sfat actualilor dinamoviști: „Nu există presiune, au doar de câștigat”

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României a fost pe 23 februarie 2025, FCSB - Dinamo 2-1 (Baba Alhassan, Jordan Gele / Stipe Perica). A fost al optulea succes consecutiv reuşit roş-albaştri în campionat, fiind şi cea mai lungă serie cu victorii izbutită de una dintre formaţii în derby-urile de pe prima scenă.

Actualul antrenor al Unirii Slobozia, Adrian Mihalcea, a fost unul dintre atacanții importanți din istoria recentă a "câinilor". Adi a marcat un gol memorabil în poarta rivalilor în victoria cu 3-2 din 2000 ce-a făcut Dinamo campioană. Atunci, trecuseră 9 ani de la ultima victorie a roș-albilor cu marii adversari.

„Dinamo trebuie să joace cu dezinvoltură, cu curaj, fără presiune. Gata, e în play-off, după atâția ani, trebuie să joace de bucuria fotbalului. Atitudinea, dorința, vor fi esențiale duminică. Nu există presiune, iar în actuala situație Dinamo are doar de câștigat.

Cred că Dinamo se poate impune. În astfel de confruntări, sufletul este foarte important", a declarat Adrian Mihalcea pentru GSP.ro.

74de goluri a marcat Mihalcea pentru Dinamo în 192 de partide, în 7 sezoane

Adrian Mihalcea, gol memorabil într-un meci celebru Dinamo - Steaua

În etapa 30 a sezonului 1999/2000, când "câinii" au bifat eventul, Dinamo a învins marea rivală, Steaua, scor 3-2. Primul succes major de când roș-albii nu mai câștigaseră nimic pe plan intern și după 9 ani de când formația din Ștefan cel Mare nu mai învinsese rivala.

A fost un duel între doi antrenori de marcă, la Dinamo Cornel Dinu, la Steaua Victor Pițurcă, iar fotbaliștii erau de top. La Dinamo jucau Lupescu, Mihali, Hîldan, Ștefan Preda, Mara, Mihalcea și Florentin Petre, în timp ce la Steaua în teren au fost Dănciulescu, Iulian Miu, Ciocoiu și... Tiberiu Lung.

Dinamo a învins și a câștigat, matematic, titlul. Ciocoiu a deschis scorul, Florentin Petre a egalat, Lupescu a dus scorul la 2-1, pentru ca Dănciulescu, pe atunci în Ghencea, să egaleze. Adrian Mihalcea a semnat golul decisiv în minutul 72!

Adi, fost golgeter al "câinilor", a mai marcat, ulterior, în poarta roș-albaștrilor.

Pentru "câini" a fost o explozie de bucurie, pentru mine a fost ceva fabulos. Greu de comparat cu altceva, mai ales la acel moment, înaintea primului trofeu. Atunci am oprit o pasă neagră, a fost startul pentru o perioadă de 7 ani cu multe trofee și cu multe performanțe la Dinamo. De bucurie, când am sărit pe gard, era să fac ruptură
Adrian Mihalcea

5trofee a cucerit Adrian Mihalcea cu Dinamo, două campionate și trei Cupe ale României

Citește și:
Transferul lui Astrit Selmani intră în linie dreaptă » Așteptat să semneze cu noua echipă
Superliga
Transferul lui Astrit Selmani intră în linie dreaptă » Așteptat să semneze cu noua echipă
Vestea pe care Gigi Becali nu voia să o audă: campionul României cu FCSB a renunțat la ortodoxie » Imagini cu momentul „botezului”
Superliga
Vestea pe care Gigi Becali nu voia să o audă: campionul României cu FCSB a renunțat la ortodoxie » Imagini cu momentul „botezului”
Mihai Stoichiță a „confiscat” conferința! A criticat public doi jucători, într-un discurs de 25 de minute » Răsturnare cu Pancu + Ce spune despre jucătorii de la FCSB „expulzați” de la U19
Nationala
Mihai Stoichiță a „confiscat” conferința! A criticat public doi jucători, într-un discurs de 25 de minute » Răsturnare cu Pancu + Ce spune despre jucătorii de la FCSB „expulzați” de la U19
„Invitați-mă înapoi!” » La câteva ore după ce a jucat cu Adriano, Mutu și Sneijder la Cluj, Ronaldinho i-a descris pe români în 6 cuvinte
Superliga
„Invitați-mă înapoi!” » La câteva ore după ce a jucat cu Adriano, Mutu și Sneijder la Cluj, Ronaldinho i-a descris pe români în 6 cuvinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ioana Cosma, două momente antologice la TV: „M-am dat jos de pe scaun live, MM era în studio...” + Personajul celebru care i-a provocat o criză de râs: „Îmi curgea rimelul!”

Jucătorul dat afară de Gigi Becali pentru că avea barbă și-a amintit după ce l-a văzut cu noul look: „Uiți că m-a terorizat atunci?”


Comentarii (3)
ioioio
ioioio  •  29 Martie 2025, 05:57

Aș fi curios de ce se aminteste de golurile lui Mihalcea din meciurile cu steaua în condițiile În care Dinamo joacă cu fecefecesebe

creeperno534
creeperno534  •  28 Martie 2025, 22:37

Corect

danglumetu
danglumetu  •  28 Martie 2025, 18:00

cred ca este primul articol din seria celor dedicate acestor confruntari cind derby-ul nu mai e considerat...istoric! multumesc ziaristului care a inaugurat seria derby-urilor...neistorice! chapeau!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Ar fi bomba verii! Direct din cantonamentul naționalei U21, un titular anunță că s-ar putea întoarce în Superligă: „Nu exclud”
Ar fi bomba verii! Direct din cantonamentul naționalei U21, un titular anunță că s-ar putea întoarce în Superligă: „Nu exclud”