Articol de Oana Duşmănescu - Publicat marti, 10 iunie 2025 15:37 / Actualizat marti, 10 iunie 2025 15:37
Surpriză! Potrivit unor cercetări publicate în jurnalul științific Nature Human Behavior, folosirea tehnologiei moderne digitale este asociată cu o scădere cu 58% a riscului de dizabilități cognitive la persoanele aflate la vârsta mijlocie și la bătrânețe.
Cercetărorii au analizat un total de 57 de studii ca să vadă dacă expunerea la tehnologia zilelor noastre ajută sau, dimpotrivă, dăunează capacităților cognitive în rândurile primei generații de adulți care a folosit în mod constant dispozitivele digitale, cum ar fi telefoanele smart, tabletele și computerele.
În total, datele din studii au acoperit peste 411.000 de persoane, cu vârsta medie de 69 de ani.
Analiza a dezvăluit faptul că tehnologia poate fi un factor decisiv când vine vorba despre păstrarea funcțiilor cerebrale, nicidecum în deteriorarea acestora, scrie Washington Post. Autorii acestui studiu agregat sunt Jared Benge, neuropsiholog clinician la University of Texas și Michael Scullin, profesor asociat de psihologie și neuroștiințe la Baylor University.
„Nu există nicio dovadă credibilă care să sprijine existența „golirii creierului” sau a „demenței digitale” ca urmare a utilizării tehnologiei moderne”, au conchis cercetătorii.
Acest tipar de prezervare a capacităților cognitive s-a menținut când cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu extins au verificat statutul socio-economic al persoanelor testate, nivelul de educație, vârsta, sexul, abilitățile cognitive fundamentale, starea de sănătate și participarea la activități mentale, cum ar fi cititul, care să explice rezultatul acesti documentări.

Să navighezi printr-un smartphone provoacă creierul
Printre posibilele motive ale acestei situații pozitive, potrivit acestui studiu, este provocarea adusă oamenilor de a utiliza și de a se adapta în permanență tehnologiei digitale care evoluează rapid și constant.
„Vârstnicii cred că le va fi dificil să lucreze pe un computer sau să pătrundă secretele unui telefon smart. De fapt, când fac asta, își pun mintea în funcțiune și se străduiesc să răzbească prin labirintul unor informații pe care le credeau imposibil de înțeles. Iar asta le prinde extraordinar de bine la creier”, a explicat studiul.
Acest efort prelungit de a înțelege și a-și însuși noutățile digitale, care devin din ce în ce mai importante și utile în prezent, oferă de fapt stimularea cognitivă necesară pentru a susține funcțiile creierului, antrenându-le.

Părinții și bunicii noștri învață activ dacă sunt nevoiți să acumuleze cunoștințe noi despre tehnologia modernă
O altă explicație ar fi că tehnologia facilitează multor oameni interacțiunea socială, ceea ce, la persoanele vârstnice, echivalează în mare măsură cu o capacitate cognitivă sporită.
Într-un comunicat de presă al Universității Baylor, profesorul Scullin a spus că familiile ar trebui să-și încurajeze membrii ajunși la vârsta senectuții să aibă o relație strânsă și amicală cu tehnologia.
„Dacă aveți un părinte sau un bunic care se ține departe de tehnologie, ar fi bine să-l convingeți să se răzgândească. Ar poate oare să învețe să folosească smartphone-ul sau tableta, să se descurce cu aplicații de fotografie, de mesagerie?”, a transmis cercetătorul.
Scullin a mai sus că rezultatele acestui studiu sunt cu atât mai surprinzătoare cu cît utilizarea dispozitivelor smart ale noii ere tehnologice este mai degrabă utilizată cu sedentarismul, fie el fizic sau mental. „Pentru cei care au pus mai târziu mâna pe o tabletă cu internet, acest lucru a schimbat totul”, a adăugat cercetătorul american.



