Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 04 mai 2025 18:14 / Actualizat duminica, 04 mai 2025 18:40
Brentford a învins-o pe Manchester United cu 4-3 în etapa 35 din Premier League, după ce a condus-o cu 4-1 pe trupa lui Ruben Amorim.
Manchester United este cu un picior în finala Europa League, dar în campionat lucrurile nu se leagă deloc pentru Ruben Amorim și elevii lui.

În etapa 35 a sezonului de Premier League, United a pierdut pe Brentford Community Stadium deși a reușit să deschidă scorul.
A făcut-o prin Mason Mount în minutul 14, acesta fiind primul gol al șeptarului în acest sezon, în a 21-a lui apariție.
4-3 în Brentford - Manchester United, după ce gazdele au condus cu 4-1
„Diavolii roșii” au fost doar 13 minute în avantaj, înainte ca Luke Shaw să devieze în propria-i poartă centrarea lui Damsgaard.
Șase minute mai târziu, Brentford a înscris golul care a ajutat-o să intre în avantaj la pauză. Cu Matthijs de Ligt întins pe gazon, solicitând intervenția echipei medicale, arbitrul a lăsat jocul să curgă. În superioritate numerică, „albinele” au dezvoltat o acțiune în banda dreaptă, de unde Norgaard i-a centrat lui Kevin Schade pentru o lovitură de cap.
Următorul gol a venit abia în minutul 70. A înscris același Schade, tot cu capul, de această dată printr-un plonjon spectaculos.
În '74, Yoane Wissa a punctat și el pentru un neverosimil 4-1. Faza gazdelor i-au făcut șah-mat apărarea lui Amorim: pasă printre linii, Kayode a pasat în fața porții, Wissa a împins balonul în plasă.
United nu a cedat și a fost aproape de o revenire precum cea din Europa League contra lui Lyon.
Alejandro Garnacho a înscris în minutul 82 un supergol, cu un șut din afara careului, iar Amad Diallo a redus diferența la un singur gol în minutul 90+5, în urma unei acțiuni individuale. A fost o revenire cu gol pentru extrema ivoriană, care nu mai jucase în Premier League de la începutul lunii februarie.
Manchester United a mai avut două minute la dispoziție, dar nu a putut înscrie și golul care să îi salveze un punct în deplasarea de astăzi. S-a terminat 4-3, iar „diavolii roșii” rămân pe locul 15, în vreme ce Brentford a urcat pe 9.
United și Tottenham, foarte probabil finalistele Europa League, sunt vecine de clasament în Premier League, primii pe locul 15, Spurs pe 16!
Rezultatele etapei 35 din Premier League



